fbpx

Ce beneficii are un prosumator cantitativ

Soluții solare

Termenul de prosumator cantitativ ar putea suna destul de ciudat pentru mulți, însă oricine vrea să investească în instalații de panouri fotovoltaice ar trebui să se obișnuiască cu acesta și să înțeleagă care ar putea fi avantajele asociate.

De mai mulți ani, prosumatorii au un statut foarte bine definit prin lege și se bucură de anumite privilegii. A venit și momentul ca România să acorde importanță acestui fenomen și să-l trateze cu interesul pe care-l merită. În acest sens, există un proiect de OUG care ar putea schimba piața de energie regenerabilă din România pentru totdeauna.

Ce este un prosumator cantitativ?

Termenul de „prosumator” provine de la combinarea cuvintelor producător și consumator. Acesta este utilizat în mai multe industrii, printre care și cea a energiei regenerabile. În cazul energiei produsă de panouri fotovoltaice, un prosumator este o persoană care produce și consumă energia proprie produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Mai mult decât atât, prosumatorul e cel care poate injecta energie în rețeaua publică, odată ce și-a atins necesarul. Însă un prosumator nu trebuie să producă mereu mai multă energie electrică decât are nevoie.

De foarte multe ori, se întamplă ca energia produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice să nu fie suficientă pentru necesarul unei gospodării. De aceea, cei mai mulți care au investit în panouri aleg să rămână conectați în continuare la rețelele clasice de distribuție a energiei. Astfel, se poate compensa cu energie din rețea atunci când randamentul panourilor nu acoperă necesarul gospodăriei.

Un lucru foarte important este că un prosumator nu poate „vinde” excesul de energie produsă unui alt consumator. Vânzarea de energie electrică este strict reglementată și monitorizată de stat și de companiile din domeniu. Astfel, singura opțiune a unui astfel de prosumator este livrarea surplusului de energie înapoi în rețeaua publică de distribuție. Desigur, există mereu opțiunea depozitării acestui surplus, însă în cazul în care acesta este mult prea mare, dispozitivele de stocare necesare ar reprezenta o investiție mult prea costisitoare pentru un consumator casnic, spre exemplu.

Casă pe al cărei acoperiș sunt montate panouri fotovoltaice.

Cine poate deveni prosumator?

Nu oricine își montează un panou fotovoltaic pe casă poate fi considerat un prosumator. Pentru alimentarea cu energie electrică a unei gospodării medii, ar trebui instalate panouri pe o suprafață de aproximativ 20 m2. În funcție și de tipul de panouri fotovoltaice folosite, o astfel de investiție s-ar putea să nu fie la îndemână.

Din fericire, statul roman sprijină astfel de inițiative prin programe precum Casa Verde. Astfel, persoana care se decide să-și instaleze un astfel de sistem este acoperit din punct de vedere al riscului financiar. Plata se face direct de la stat către furnizor.

Cel mai simplu răspuns la această întrebare este că oricine dorește și are fondurile necesare, poate deveni un prosumator. În realitate însă, lucrurile sunt puțin mai complicate. Este adevarăt că energia produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice a devenit mult mai atractivă în ultimii ani pentru tot mai mulți oameni. Asta pentru că instalațiile în sine au devenit mult mai ușor de găsit și mult mai ieftine decât în trecut.

Astfel, tot mai mulți oameni, în special în zonele rurale sau limitrofe orașelor mari, aleg să își instaleze astfel de panouri pentru a reduce din cantitatea de energie folosită din rețeaua publică.

Statutul de prosumator nu este rezervat numai persoanelor individuale și gospodăriilor. Și companiile pot deveni prosumatori. În funcție de spațiul de care dispun, își pot instala astfel de sisteme de panouri fotovoltaice. Ele pot folosi și căldura rezultată în urma generării energiei electrice pentru încălzirea anumitor materii prime sau a unor spații.

Desigur, și în acest caz există riscul ca panourile să nu genereze cantitatea de energie necesară funcționării integrale a companiei. Avantajul de a reduce costurile asociate consumului de energie din rețeaua publică este demnn de luat în calcul.

Cum sunt recompensați prosumatorii cantitativi?

Pentru a-și respecta angajamentele privind cantitatea de energie regenerabilă utilizată de către populație până în anul 2030, Guvernul României a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgențâ prin care se urmărește recompensarea prosumatorilor cantitativi din țară.

Dacă este adoptată, această ordonanță ar urma să vină în spirjinul tuturor celor care deja au investit în instalații de producere a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice, sau a altor surse de energie regenerabilă, și să îi îndemne pe alții să facă la fel.

Textul ordonanței face referire atât la persoanele care au instalații cu o capacitate de până la 200kW, cât și la cele cu o capacitate între 200 și 400kW. În cazul primei categorii, recompensarea ar fi sub forma unui nou mod de facturare.

Asta înseamnă că furnizorul de energie ar fi obligat să factureze numai diferența dintre energia proprie produsă și consumată și cea utilizată din rețea. În plus, excedentul de energie produs față de necesarul pentru consum ar urma să poată fi livrat înapoi în rețea și utilizat fără costuri adiționale de către cel care a produs-o în termen de 24 de luni.

Cei care au instalații cu putere între 200 și 400kW, recompensele ar fi și mai mari. În primul rând și acestora li s–ar aplica noul mod de facturare a diferenței dintre energia proprie consumată și cea furnizată de rețeaua publică. În al doilea rând, aceștia ar putea să vândă efectiv energie înapoi furnizorului.

Mai mult decât atât, odată atinsă data de 31 decembrie 2030, producătorilor cu instalații de până la 200kW li s-ar putea chiar permite vânzarea directă spre cei cu instalații cu putere între 200 și 400 kW. În aceste condiții, Guvernul speră ca un număr cât mai mare de români să investească în astfel de tehnologii și să susțină inițiativa privind atingerea angajamentelor privind ponderea de energie produsă din surse regenerabile.

Completează formularul cu informațiile tale de contact și o scurtă descriere a nevoilor tale.

Echipa noastră va analiza cu atenție cererea ta și vom reveni rapid cu soluții personalizate și o ofertă care să se potrivească exact nevoilor tale!